Președintele Consiliului de Administrație al FC Rapid, Ion Taban, a declarat marți că managerul FC Steaua, Mihai Stoica, ar trebui suspendat de către Comisia de Disciplină a LPF, după incidentele de la derbiul de duminică seară.
„Eu aș vrea să cred că nu se poate ca Dănuț Perjă și Mihai Stoica să fie încadrați la fel. Perjă a intrat pe teren special pentru a nu se întâmpla cine știe pe stadion din cauza acestui om inconștient. Mihai Stoica, bineînțeles că trebuie suspendat. Nu se poate așa ceva. Dacă proprietarul clubului are o plăcere din a-l pune să facă aroganțe pe teren, pentru că-l amuză, asta e problema lor”, a declarat Taban.
Taban a fost audiat, marți, de Comisia de Disciplină a LPF în cazul incidentelor de la derbi. „Le-am explicat celor de la comisie ceea ce s-a întâmp;at. Noi regretăm și recunoaștem că au fost lucruri care nu e normal să se întâmple pe un stadion. Dar am rugat să se judece și să se ia în calcul și de ce s-a ajuns în această situație. Pentru că timp de două săptămâni, cei din galerie, și suporterii noștri în general, au fost incitați de declarații prin presă. Întreb și eu: de ce nu se întâmplă astfel de incidente când jucăm cu Dinamo sau cu Petrolul?”, a adăugat oficialul rapidist.
Comisia de Disciplină a LPF analizează, marți, incidentele de la derbiul Rapid -Steaua, terminat la egalitate, duminică, pe Stadionul Giulești – Valentin Stănescu, scor 1-1 (1-0), meci marcat de incidente atât la început, cât și spre final. Din partea Rapidului s-au prezentat la audieri Ion Taban, președintele CA al FC Rapid, și team-managerul Dănuț Perjă, iar din partea Stelei a fost prezent team-managerul Marius Ianuli.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER